Cum sa scapi viu si nevatamat din sesiune?

0
Share Button

stressed studentCei care au absolvit o facultate isi amintesc, probabil, de perioada studentiei:  un carusel emotional. Iar cei care sunt studenti cu siguranta nu ma vor contrazice. Cand se apropie sesiunea, stii ca te asteapta o “aventura” plina de adrenalina, nopti nedormite, litri intregi de cafea, avalanse de teme si proiecte cu nemiluita. Si multe, multe pagini de scris. De cele mai multe ori, terminam referatele in zorii zilei, cu o ora sau doua inainte de inceperea cursurilor. Iar cursurile lungi si greoaie le parcurgem superficial si scapam din vedere tocmai informatiile importante.

Este normal, capacitatea noastra de sinteza scade la 3-4 dimineata, motiv pentru care este important sa aplicam cateva metode care ne pot ajuta sa parcurgem un volum mare de informatii intr-un interval mic de timp. Chiar si cand terminam de invatat pentru un examen, nu ne dam seama in ce masura am retinut informatiile si daca vom fi capabili sa le reproducem corect. Si la acest capitol exista lucruri pe care le putem face pentru a ne usura munca. Insa in ceea ce priveste proiectele si referatele, la ce bun sa le terminam la timp daca nu avem cum si unde sa le printam?

Multi profesori se incapataneaza in dorinta lor de a primi materialele in format fizic. Si atunci ne panicam. Nu avem unde sa le printam, pentru ca centrele de copiere si printare sunt prea departe si timpul este scurt, iar altele nu si-au inceput inca programul. Si sa nu mai vorbim de cele la care se formeaza cozi de lungimea Marelui Zid Chinezesc. Atunci incepe distractia. Sunam fiecare prieten, cunostinta sau coleg care detine o imprimanta si ii cerem ajutorul degraba. Raspunsurile incep sa curga si nu sunt prea placute:

optimizare seo Brasov

“Aveam o imprimanta, dar am imprumutat-o unui prieten si nu mi-a mai dat-o inapoi”, “Chiar as vrea sa te ajut, dar mi s-a terminat tusul”, “Mi s-a stricat imprimanta”, “Nu sunt acasa acum, mergi si tu la Kogalniceanu si printeaza acolo” si multe altele.

De aceea ar fi bine sa ne cumparam o imprimanta care sa fie a noastra si doar a noastra si sa o putem folosi dupa bunul plac.

Cum facem fata sesiunii cu brio?

Studentia e o perioada dificila, care vine la pachet cu eforturi din partea tinerilor, atat din punct de vedere psihic si emotional, dar si financiar. Activitatea academica presupune anumite eforturi din partea studentilor.

  • Spre exemplu, nevoia de a detine o imprimanta personala devine la fel de vitala precum nevoia de aer. Studentii pot ajunge la un compromis destul de bun daca isi cumpara o imprimanta second hand. Ganditi-va ca in felul acesta pot economisi bani, care altfel ar fi fost cheltuiti la centrele de copiere. Daca ar fi sa facem un calcul care sa adune toate cheltuilelile de natura birotica pe care un student le are de-a lungul perioadei universitare de 3 sau 4 ani, am ajunge la o suma destul de mare. Iar toata lumea este constienta de faptul ca studentii dispun de resurse financiare limitate. imprimante-shAlternativa mult mai avantajoasa ar fi detinerea unei imprimante pe care sa o poata folosi oricand si oricat. Insa costul unei imprimante nou-noute si performante nu este mic. In consecinta, solutia evidenta este achizitionarea unei imprimante second hand, cu specificatii medii si performanta satisfacatoare, la un pret modest. Detii o imprimanta acasa la tine, nu vei mai fi nevoit sa apelezi tot timpul la alte persoane atunci cand ai nevoie sa printezi, sa copiezi sau sa scanezi materiale. Timpul pe care il salvezi astfel il poti investi in alte lucruri. Fie poti petrece mai mult timp lucrand la proiectele respective, fie te poti bucura de momente de relaxare. Drumurile spontane si rapide pana la centrele de copiere ies din calcul si nici nu vei mai fi presat de timp.
  • Pentru un student, sesiunea reprezinta o provocare serioasa. Este contextul perfect sa isi demonstreze lui si intregii lumi de ce e in stare. Pentru ca atunci cand se apropie perioada de examene, stim ca va trebui sa ne transformam in super eroi si sa invatam o groaza de lucruri de pe azi pe maine, ar fi util sa tinem cont de cateva aspecte ajutatoare. In primul rand, trebuie sa invatam sa sintetizam informatia rapid si eficient. Apoi ne va fi mult mai usor sa o retinem. Cum putem face lucrul acesta? Simplu: tinand cont de tema fiecarui capitol, putem “scana” textul, fara sa il mai citim in intregime. student-invataCuvintele-cheie ne vor sari in ochi si ne vom putea opri doar asupra acelor pasaje importante. In timp ce parcurgem materia, ne putem folosi de markere colorate pentru a sublinia aspectele de maxim interes, sau de foite colorate pentru a marca paginile la care vrem sa ne intoarcem. Apoi scoatem esentialul si informatia pe care am retinut-o si o notam pe foaie, succint.
  • Dupa ce parcurgem informatia, pentru a ne asigura ca o retinem, ar fi bine sa apelam la un coleg, care ne poate pune intrebari pentru a verifica ce si cat stim. Aceasta din urma metoda s-a dovedit a fi foarte utila, deoarece ajuta la memorarea cu usurinta a informatiei si ne pregateste pentru examen.

Cum sa ne usuram munca?

student-care-invata

optimashop.ro

Dupa putin exercitiu, vom fi capabili sa invatam eficient sub presiune. Insa, problema printarii referatelor ramane! Nu toti suntem cunoscatori in ale tehnicii, iar in cazul in care vrem sa ne cumparam o imprimanta, ne-ar fi de ajutor cateva ponturi. In primul rand, conteaza functionalitatea imprimantei. Cel mai bine e sa fie multifunctionala si sa aiba atat functia de imprimare, cat si scanare si copiere. Viteza de imprimare trebuie sa fie mare, mai ales ca in sesiune avem zeci, sau daca nu chiar sute de pagini de printat. Un pont ar fi ca imprimantele pe laser au o viteza superioara de imprimare fata de cele pe cerneala. Daca dorim ca imaginile si fotografiile pe care le printam sa aiba o calitate buna, este important ca rezolutia imprimantei sa fie mare.

 Multa bafta in sesiune!

 

 

NO COMMENTS